Despre

Fotografia are calitatea de a surprinde momente deosebite, clipe memorabile, stări excepționale, priveliști ce îţi taie respirația, imortalizându-le şi oferindu-le posibilitatea de a le împărtăși și altora. Datorita ei, acestea rămân peste timp şi ne ajuta să păstrăm toate acele lucruri care altfel s-ar stinge şi fără de care am fi mai săraci. Cu aceasta în gând am pornit la drum, dorind sa oferim acest dar tuturor celor ce vor să păstreze mereu vii trăirile unice din viaţa lor. Astfel vor avea posibilitatea să privească înapoi şi să retrăiască acele momente speciale.

Şi pentru că mâna artistului trebuie sa fie iscusită, pasiunea timpurie îmbinată cu experienţa îndelungată sunt dovada măiestriei noastre, pentru ca există mulţi cei care sunt capabili să apese pe un buton dar puţini cei ce reuşesc să surprindă ceva aparte. Gândiţi-vă ca noi va oferim crâmpeie de viata, nu poze. Vă aşteptăm.

Ciprian Băbuşanu este pasionat de fotografie de mic, primul aparat fiind un Smena pe care l-a primit de la bunicul lui de la vârsta de 10 ani. La un moment a transformat pasiunea în profesie jucând timp de opt ani rolul de operator foto în cadrul companiei Kodak ca mai apoi să câştige experienţă lucrând la posturile locale de televiziune.